Transmisiune radio in direct.

Buna dimineata si bun gasit, prieteni!
 Aici radio _ _ _ _  pe frecventa 120, 450 MHz.
Transmitem in direct de la fata locului.


Daca va uitati in partea dreapta, sus, puteti vedea cum se apropie avionul cu mare viteza,
din ce in ce mai jos...dar... rateaza si de data asta...


Scorul ramane egal.
Luam o mica pauza de publicitate, ramaneti cu noi in continuare! Revenim dupa un alt tur de pista!


By MiDaElLa

Fost angajat al MI la MK

    Pentru ca nu avem imagini actuale de la cursa Wizz Air Constanta - Londra, va prezint imagini si intamplari din anii '90 traite de un fost angajat al Ministerului de Interne, care si-a dat demisia si impreuna cu sotia au emigrat in Africa de Sud, via Londra.

In acest fragment, povesteste ce emotii a avut la decolarea de pe Kogalniceanu...

 

CAIETELE BATRANULUI VIII

De Petru Negoescu

(sursa: http://gandurizob.blogspot.com/2015/03/caietele-batranului-viii.html)

 ....……….

În căutarea de bilete mai ieftine, organizatorii găsiseră un zbor charter de weekend de pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa. Asta însemna că trebuia să ajungem la Constanţa cu trenul, să petrecem cam o jumătate de zi pe acolo şi să plecăm spre Albion seara. La Constanţa am fost primiţi foarte bine de comandantul unităţii.

Ne-au luat de la gară, ne-au invitat la o saramură de crap meştesugită de colegul G.D., plecat de la Bucureşti şi aclimatizat în Dobrogea, ne-au cărat la aeroport – totul în regulă. Am trecut ca prin brânză de controlul antitero (doar eram de la M.I. !) şi ne-am îmbarcat singuri în avion, noi şi şoimul.

Deşi mă mai urcasem în avioane, pentru că la un moment dat aveam Aeroportul Băneasa în zona de sprijin a unităţii mele, zburam pentru prima dată. Avionul, un TU-154 rusesc mi se părea imens, cu toate că ştiam că cel mai mare avion (în afara Boeing-urilor prezidenţiale) era IL-62, poreclit duios de tehnicieni „Baluba”. Ne-am găsit locurile ajutaţi de însoţitoarele de bord şi ne-am aşezat aşteptându-i şi pe ceilalţi călători. Măsurile de securitate nu erau aşa stricte. Echipajul ţinea uşa de la cabină deschisă, fără probleme. Au început să apară şi ceilalţi pasageri. Nu erau mulţi. Toată lumea s-a aşezat şi aştepta ora decolării.

La un moment dat apare una dintre stewardese cu o listă în mână şi începe să caute ceva printre pasageri. Nu prea eram atent la ce se întâmpla, discutând cu ceilalţi colegi. Tipa se opreşte în dreptul meu şi mă întreabă zâmbind dulce-profesional:

„Sunteţi dl. Negoescu ?”

„Da”, i-am răspuns cu gâtul brusc uscat şi tensiunea arterială în creştere.

„Vă cheamă comandantul în cabină”.

Asta a fost! Mă întorc aştia înapoi. Ori a răsuflat chestia cu demisia, ori au găsit ăia de la protecţie internă (adică foştii C.I.-şti) cine ştie ce despre mine sau familie. Mă şi vedeam singur pe pistă, lângă bagaje, o Ană Karenina părăsită pe beton – nu peron, urmând să trec prin cine ştie ce scandal şi anchete. Mă ridic şi pornesc, învineţindu-mi genunchii în mânerele scaunelor, spre cabina piloţilor, urmat de atrăgătoarea femeie în uniforma Tarom-ului. Ajuns la cabină, comandantul îmi face semn să intru şi să mă aşez pe scaunul, momentan liber, al copilotului.

„Sunteţi domnul căpitan Negoescu ?”

„Da”, spun cu ochii deja umezi.

„Vorbiţi cu Turnul” şi-mi întinde căştile radio. Mi le pun fără să văd sclipirea amuzată din ochii aviatorului.

„Alo”, zic ca boul, cu jumate de gură, de parcă aş fi vorbit la un telefon.

„Ce faci Petrică, pleci în Anglia ? Eu sunt, Cristinel R. mă, am vrut să-ţi zic drum bun. Sunt detaşat aici pe timpul verii”. Şi alte banalităţi la care răspundeam monosilabic-răguşit. Cristinel R. fusese şi el comandant de subunitate în Bucureşti, dar demisionase atras de mirajul câştigării unor bani, mai mulţi. Am mai schimbat câteva cuvinte şi am încheiat discuţia mulţumindu-i pilotului pentru bunăvoinţă.

Am ieşit ameţit din cabină fiind luat în primire de privirile tăioase ale pasagerilor de pe locurile din faţă („cine dracu e ăsta?!) şi am trecut pe locul meu. În scurt timp aeronava a început manevrele de decolare şi în cele din urmă s-a desprins de pistă urmându-şi calea spre Londra. După un zbor în condiţii excelente, poate cel mai bun zbor pe care l-am avut vreodată am aterizat meseriaş pe Gatwick.

Londra mă primea amical cu un soare apunând după o repriză scurtă de ploaie şi o puzderie de iepuri de câmp ţopăind pe spaţiul verde ce delimita pistele terminalului, cel mai depărtat de aerogară.

 

Tupolev Tu 154 Tarom la decolare de pe aeroportul Kogalniceanu. 

Sursa foto: dl. arhitect Mihai Andrei
 

Un pilot comandant povesteste

De Pilot Comandant Paul Bozga  May 8, 2010
sursa (https://www.asociatia-anap.ro/intamlari-adevarate/)

    In vara anului 1982 eram detasat la Kogalniceanu si la o cursa de Stuttgard cu TU-154 asteptam in avion cu echipajul, sa soseasca pasagerii.
Intr-un final au sosit si printre ei intr-un scaun cu rotile, o femeie la vreo 25-30 de ani imbracata numai intr-un sort de plaja si o camasa barbateasca .
Nu am dat prea multa atentie evenimentului dar la un moment dat am auzit galagie mare jos la piciorul scarii si unul din insotitori a venit sa-mi raporteze ca tipa din scaunul cu rotile dupa ce a ajuns la scara avionului, a incercat sa se dezbrace si a sarit pe un pasager.
Bine bauti amandoi dupa imbarcarea in avion ea impreuna cu amicul ei, un tip inalt solid cu mustata au inceput sa bata cu pumnul in masuta din fata scaunului lor si sa ceara votca.
Am fost anuntat din nou ca cei doi pasageri fac scandal in cabina a doua.

   Am intrerupt pregatirile de decolare, am luat pe mine haina de uniforma cu cele 4 ”macaroane“de comandant si m-am dus in spate sa le explic ca nu li se va da bautura decat la masa, dupa decolare, ceea ce l-a infuriat si mai rau pe haidamac care s-a sculat in picioare si m-a imbrancit de era sa ma rastoarne.
Infuriat la culme le-am cerut sa coboare din avion ca eu nu-i mai iau la bord
Cand au vazut ca este groasa au promis ca se vor linisti, numai sa-i las in avion.
Cum nu-mi schimb hotararile prea usor, am cerut prin radio comandantului de aeroport colonelul Morandini, sa vina la avion ca avem o problema.
Acesta a venit cu cativa ofiteri de la granita si in dorinta lor de a scapa de ei, au incercat sa ma convinga sa-i iau, ca oricum la cat sunt de bauti or sa adoarma repede.
Bineinteles ca nici nu am vrut sa aud de asa ceva si la refuzul comandantului de a-i da jos, am cerut echipajului sa coboare din avion cu intentia de a pleca in aerogara pana se va lua o masura cu cei doi pasageri.
Cand a vazut comandantul de aeroport cat eram de hotarat, a fost de acord sa-i debarce, dar nu stia cum, ca ei nici vorba sa coboare de buna voie.
M-am intors in cabina pilotilor si am anuntat pasagerii prin interfon ca regret, dar din cauza unei defectiuni tehnice, cursa nu poate continua si ca trebuie sa se intoarca in aerogara pana la remedierea defectiunii.
Disclipinati, nemtii au coborat toti in afara de cei doi care au mai stat cateva minute iar cand au vazut ca au ramas singuri in avion, au coborat si ei.

Cand au pus piciorul pe pamant, cei doi au fost infascati de baietii de la granita, urcati intr-un autobuz si dusi in aerogara, iar ceilalti s-au urcat din nou in avion pentru a continua calatoria.
Urcarea mea si a echipajului in avion a fost insotita de aplauzele pasagerilor care erau bucurosi ca scapasera de niste oameni care i-au facut de rusine.

Dezvoltarea aeroportului intre 1964 -1969

În anul 1964  se dau în folosinţă hotelul cu 84 locuri pentru echipaje şi personalul tehnic, laboratorul PNA, magazia cu lubrifianţi, casa de pompe, remiza PSI, radiofarul apropiat, radiogonometrul UU, radiofarul îndepartat, magazia de materiale, radiofarul RSP-7 şi se pune în funcţiune interfonul construit de personalul aeroportului.

La începutul lunii mai, Tarom-ul solicită extinderea hotelului cu 180 de locuri.

În anul 1965 s-au instalat 3 magnetofoane TESLA cu câte 15 canale, 2 statii radio R822 pentru TWR şi APP, 2 staţii RSB-70 (utilizate până în anul 1970), reteaua TELEX-AFTN cu aparatura RET. S-au dat în folosinţă depozitul de carburanţi, centrul de emisie, balizajul marginal al platformei de avioane, alimentarea cu apa potabilă şi rezervorul de 500 m.c., centrala telefonică de 20 de abonaţi, urmata de centrala telefonică Bell cu 100 abonaţi.

În luna mai 1965 s-a terminat construcţia centrului de emisie Nazarcea instalandu-se 2 staţii RAS-K-WM, un grup electrogen UTB, 2 emitatoare RK-05, un emiţător T 15. Încep să funcţioneze legături cap-cap cu ACC Bucureşti şi Varna.

În luna iunie 1968 s-a inaugurat aerogara extinsa spre est, de la 200 pasageri/oră la 300 pasageri/oră.

În anul 1969 s-a montat ceilometrul pentru determinarea plafonului de nori si începe să funcţioneze radiofarul de zona Cobadin.

Începând cu anul 1970 sunt instalate şi funcţionează 2 magnetofoane SHR-8 cu câte 8 canale. De asemenea se montează în pupitrul de comandă, 2 staţii Phillips la TWR şi alte 2 staţii PYE la APP.

sursa: Beniamin Popescu

Statia radio in anii '70

Dl. Pătrănoiu Ion

Sursa foto: noul colaborator al blogului, dl. Serban Caloianu, caruia ii multumesc!

Statie radio portabila anii '80